Puss in Boots (Motanul Încălţat) este un motan vorbitor ce-şi trage numele din încălţările pe care le poartă şi este un fugar căutat de oamenii legii care încearcă să-şi recupereze onoarea pierdută. El află că nelegiuiţii Jack şi Jill au boabele magice de fasole pe care le-a căutat aproape întreaga lui viaţă, boabe ce îl pot duce spre un castel gigant unde se află o gâscă valoroasă ce face ouă de aur. Când Puss încearcă să fure boabele din camera nelegiuiţilor, o pisică femelă, Kitty Softpaws, îl întrerupe şi eşuează amândoi. Kitty este aliată cu Hopa Mitică, un ou vorbitor şi vechiul prieten al lui Puss din copilăria petrecută la orfelinatul unde au crescut.
Puss îi spune lui Kitty povestea vieţii lui şi sentimentele de trădare pe care le-a simţit când era un tânăr aventurier şi a fost păcălit de Mitică să-l ajute să comită un jaf la o bancă, iar din acel moment el se află pe fugă. Mitică îl convinge pe Puss să se alieze în tentativa de-a găsi boabele de fasole şi a lua ouăle de aur. Cei trei reuşesc să fure boabele de la Jack şi Jill şi le plantează în deşert. Relaţia dintre Puss şi Kitty devine una romantică. Apoi, cei trei se caţără pe vrejul uriaş până în nori pentru a găsi castelul, iar acolo trebuie să evite Marea Teroare care păzeşte Gâsca de Aur.
Când realizează că ouăle sunt prea grele pentru a le putea căra, ei aleg să fure gâsca, care este doar un boboc, şi fug din castel. În timp ce sărbătoreau victoria, ei sunt prinşi într-o abuscadă de Jack şi Jill, care-l lasă pe Puss inconştient. Când se trezeşte, el îi urmăreşte pe cei doi până în vechiul lui oraş natal unde află că întreaga aventură a fost pusă la cale de Mitică pentru a-l ademeni acasă pentru a fi capturat drept răzbunare că l-a părăsit când erau copii.
VARIANTA 1
VARIANTA 2
Trimiteți un comentariu