Shrek, un căpcăun verde care adoră viaţa solitară din mlaştină, îşi vede rutina întreruptă atunci când mai multe personaje de basm sunt exilate acolo de către un Lord care urăşte basmele. Shrek le spune că va merge să-i ceară Lordului Farquaad să le primească înapoi. El este însoţit de către un Măgar vorbitor, singura creatură de basm care cunoaşte drumul spre Duloc. Farqaad îl torturează pe Omul-de-turtă-dulce pentru a-i spune locaţia celorlalte creaturi până când una dintre gărzile sale îi aduce ceva ce şi-a dorit foarte mult: Oglinda Magică.
El întreabă Oglinda dacă regatul său e cel mai corect dintre toate, însă aceasta îi spune că el nici măcar nu este un rege adevărat. Pentru a fi rege, el trebuie să-şi mărite o prinţesă şi i se oferă trei opţiuni din care el o alege pe Prinţesa Fiona, cea care este încuiată în turnul castelului, păzită de lavă şi un dragon. Oglinda încearcă să-i spună despre „micile lucruri care se petrec pe timpul nopţii”, dar fără succes. Shrek şi Măgarul sosesc la palatul lui Farquaad din Duloc unde sfârşesc prin a fi implicaţ într-un turneu.
Învingătorul din acest turneu are „privilegiul” de-a o salva pe Fiona din turn pentru ca Farquaad să o poată căsători. Shrek şi Măgarul îi înving cu uşurinţă pe toţi ceilalţi cavaleri, iar Farquaad acceptă oferta de-a muta creaturile de basm din mlaştina sa dacă va reuşi să o salveze pe Fiona. Shrek şi Măgarul se duc către castelul unde se află prinţesa şi se despart pentru a o găsi. Cu toate că găsirea ei nu este una chiar problematică, scoaterea de acolo nu este aşa simplă precum sperau.
VARIANTA 1
VARIANTA 2
Trimiteți un comentariu